Termeni și Condiții
1. Preambul
Prezentele Termeni și Condiții Generale de Utilizare conțin informații privind regulile aplicabile utilizării site-ului pus la dispoziția publicului de
I.1. GPRO BERGHOFF ROMANIA, având sediul înregistrat în Str.Branduselor nr.75.cod 430066,
Baia Mare Jud.Maramures România,nr.de înregistrare J24/26/17.01.2011 în Registrul Comertului,C.U.I.27907851
I.2. Pentru evitarea oricărui dubiu, prezentele Termeni și Condiții reprezintă un contract încheiat între dumneavoastră și ……………………..
I.3. Prezentele Termeni și Condiții sunt împărțite în două părți:
a. T&C de utilizare, aplicabilă oricărui și tuturor vizitatorilor Site-ului, indiferent dacă în urma vizitării Site-ului efectuează o comandă.
b. T&C de vânzare, aplicabilă vizitatorilor Site-ului care efectuează o comandă.
2. Glosar
2.1. Care este înțelesul termenilor identificați?
a. Comandă: înseamnă un document electronic ce intervine ca forma de comunicare intre Vânzător si Cumpărător prin care Cumpărătorul transmite Vânzătorului, prin intermediul Site-ului intenția sa de a achiziționa Bunuri si Servicii de pe Site.
b. Bunuri si Servicii: înseamnă orice produs sau serviciu listat pe Site, inclusiv produsele si serviciile menționate in Comanda, care urmează a fi furnizate de către Vânzător, Cumpărătorului ca urmare a Contractului încheiat
c. Recenzii: înseamnă recenziile formulate de către dumneavoastră cu privire la produsele noastre, incluzând orice videoclipuri sau fotografii aferente, pe care dumneavoastră le încărcați pe Site / în Aplicație atunci când aceasta funcție va deveni disponibilă și care vor fi vizibile pentru toți utilizatorii.
d. T&C de utilizare: înseamnă prezentele Termene și Condiții Generale de Utilizare aplicabile utilizării Site-ului.
e. T&C de vânzare: înseamnă, acolo unde sunt aplicabile, Termenele și Condițiile Generale de Vânzare ale produselor și/sau serviciilor disponibile pe Site.
f. Comentariu/i: înseamnă orice mesaj, text, videoclip, fotografie pe care dumnevoastră le adăugați pe Site, cu excepția Recenziilor, vizibile pentru toți utilizatorii.
g. Conținut: înseamnă orice fișier audio și video, imagini, texte, informații, baze de date, concepte ale Brand-urilor, logo-uri, soluții tehnice și grafice, aspect, structură și orice altă caracteristică, protejate sau nu de un drept de proprietate intelectuală sau de prevederi legale existente sau viitoare, pe care noi le-am încorporat în Site / Aplicație sau/și pe care le punem la dispoziția dumneavoastră pe Site / în Aplicație.
h. Cookie-uri: înseamnă orice fișier text capabil să vă identifice în calitate de client și să salveze preferințele dumneavoastră personale (de exemplu, opțiunea dumneavoastră în ceea ce privește limba) și informații referitoare la navigația dumneavoastră pe Site-urile noastre (incluzând date privind fluxul de clicuri). Acest termen include cookie-uri și alte mijloace tehnice de tip “trackers” (urmăritori).
i. Date: înseamnă datele cu caracter personal pe care le colectăm prin intermediul Site-ului , i.e. informațiile care vă pot identifica în mod direct sau indirect.
j. Marcă/mărci: înseamnă brandurile comerciale, logo-urile, mărcile și orice alte denumiri deținute de către GPRO BERGHOFF ROMANIA
k. Noi, al nostru, nouă: înseamnă societatea GPRO BERGHOFF ROMANIA
l. Serviciul/serviciile: înseamnă, în mod individual sau colectiv, orice serviciu și orice funcționalitate aferentă respectivului serviciu pe care noi o oferim pe Site în mod gratuit sau în schimbul unei plăți.
m. Site: înseamnă, acolo unde este aplicabil, prezentul website.
n. Dumneavoastră, al dumneavoastră: înseamnă orice persoană fizică sau juridică ce accesează, navighează sau vizitează Site-ul / Aplicația, în scop profesional sau nu.
T&C de utilizare
3. Posibilitățile oferite de către Site
3.1. Acceptarea și modificarea T&C de utilizare
3.1.1. Prin accesarea Site-ului, sunteți de acord să fiți ținuți de către aceste T&C de utilizare, precum și de orice alte condiții aferente acestora sau care fac referire la acestea, în vigoare la data accesării.
3.1.2. Dacă refuzați oricare dintre obligațiile sau condițiile conținute în T&C de utilizare, vă rugăm să nu utilizați Site-ul. Vom putea modifica, în tot sau în parte, Site-ul, Serviciile și/sau T&C de utilizare în orice moment.
3.1.3. Serviciile disponibile pe Site-urile noastre sunt destinate persoanelor având vârsta de 16 ani sau peste. Nu vom colecta sau prelucra Datele transmise de către un minor.
3.2. Cum puteți utiliza Site-ul?
3.2.1. Vă acordăm un drept neexclusiv, netransferabil, inalienabil de utilizare a Conținutului Site-ului în scopul exclusiv al folosirii Site-ului în conformitate cu T&C de utilizare.
3.2.2. În general, vă asumați obligația de vă conforma cu T&C de utilizare, precum si cu obligațiile legale în vigoare.
3.2.3. În mod particular, sunteți de acord să respectați următoarele reguli:
a. Să utilizați Site-ul cu bună credință și în conformitate cu scopul declarat al acestuia;
b. Nu copiați în tot sau în parte, nu reproduceți, nu vindeți, nu faceți disponibil prin licență, nu distribuiți, nu cesionați, nu modificați, nu adaptați, nu traduceți, nu produceți opere derivate, nu decompilați, nu supuneți unor proceduri de inginerie inversă, nu demontați sau nu încercați să extrageți codul sursa al Site-ului;
c. Nu eludați și nu compromiteți sistemul de securitate sau regulile de utilizare ale Conținutului pus la dispoziție, folosit sau aplicat de către Site;
d. Nu utilizați un sistem tip virus, robot, software sau subrutină pentru a interfera sau pentru a încerca să interferați cu operarea Site-ului sau pentru utilizarea Site-ului de către o altă persoană;
e. Nu publicați sau nu introduceți informații inexacte sau înșelătoare atunci când utilizați Site-ul;
f. Nu vă asumați identitatea unei alte persoane;
g. Nu colectați informații de la alți utilizatori pentru a le folosi în scopul transmiteri de oferte comerciale sau echivalent al acestora sau pentru a îi include într-un serviciu de listare.
3.3. Cum puteți redacta și publica Comentarii și/sau Recenzii?
3.3.1. În ceea ce privește redactarea și publicarea Comentariilor sau/și a Recenziilor, sunteți de acord cu următoarele:
a. Să fiți politicoși și respectuoși cu ceilalți utilizatori în orice moment;
b. Să nu publicați Comentarii și/sau Recenzii care pot afecta drepturile aparținând unor terțe persoane sau drepturile noastre, în special drepturi de proprietate intelectuală;
c. Să nu publicați Comentarii și/sau Recenzii care pot fi considerate a instiga la sau a reprezenta infracțiuni sau contravenții, îndemnuri la violență, insulte, injurii, denigrări, defăimări, mesaje rasiste sau revizioniste, disculpări pentru crime de război, referiri la vânzarea unor produse și/sau servicii ilegale de orice fel, disculpări pentru acte de terorism, apel la crimă sau incitare la suicid, conținut pornografic sau pedofil, atacuri la securitatea sau integritatea unui Stat sau teritoriu, de orice fel, fără ca această listă să fie exhaustivă;
d. Să nu folosiți Site-ul/Aplicația în scopul promovării propriului website/aplicației personale sau pentru transmiterea unor comunicări comerciale nesolicitate („spam”).
3.3.2. Puteți adăuga un Comentariu și/sau o Recenzie pe Site.
3.3.3. Vă reamintim faptul că orice Comentarii și/sau Recenzii, precum și informațiile pe care le transmiteți pe Site pot fi vizualizate de către alți utilizatori.
3.3.4. Publicarea Comentariilor și/sau a Recenziilor trebuie să fie conformă prezentelor T&C, la care va trebui să vă raportați.
3.3.5. Orice Comentariu sau Recenzie ce nu va fi conformă T&C de utilizare va fi ștearsă de către moderatorul nostru fără transmiterea în prealabil a unei notificări și fără informarea sau obținerea autorizației din partea autorului.
3.3.6. Nu suntem însă responsabili pentru Comentariile/Recenziile disponibile pe Site / Aplicație și nu acordăm nicio garanție expresă sau implicită în ceea ce privește Comentariile și/sau Recenziile.
4. Cui aparține Conținutul publicat pe Site?
4.1. Conținut
4.1.1. Drepturile noastre:
4.1.1.1. Conținutul ce constituie Site-ul, precum și drepturile aferente sunt deținute de către GPRO BERGHOFF ROMANIA, dar nefiind limitat la mărci, desene, format, structură, concepte, soluții tehnice și grafice, baze de date, software și coduri sursă, precum și dispunerea și amplasarea acestor elemente ce alcătuiesc Site-ul și Serviciile și care formează baza Site-ului și a Serviciilor sau/și care sunt transmise prin intermediul Site-uluiși a Serviciilor și/sau care sunt disponibile prin intermediul Site-ului/ și a Serviciilor.
4.1.1.2. Orice reproducere, reprezentare, adaptare, modificare, publicare, transmitere, denaturare, integrare într-un alt site, exploatare comercială și/sau reutilizare totală sau parțială a Site-ului și/sau a Conținutului, prin intermediul oricărui proces și în orice mediu este strict interzisă și poate reprezenta o abatere sancționabilă de prevederile legale aplicabile.
4.2. Comentarii și Recenzii
4.2.1. Drepturile dumneavoastră:
4.2.1.1. Comentariile și Recenziile Dumneavoastră sunt și rămân proprietatea dumneavoastră.
4.2.1.2. Garantați că dețineți toate drepturile asupra Comentariilor și Recenziilor dvs. și, în special, că acestea nu încalcă drepturile terților.
4.2.1.3. Vă informăm că Recenziile și Comentariile pe care le transmiteți online vor fi încorporate în baza de date a Site-ului administrate de noi.
4.3. Drepturile noastre
4.3.1. Ne cesionați în mod neexclusiv următoarele drepturi de autor asupra Comentariilor și Recenziilor dvs.:
a. Dreptul de a reproduce, modifica, adapta, reprezenta și traduce toate sau o parte din Comentarii și Recenzii prin orice mijloc de înregistrare actual sau viitor și în special pe orice server sau hard disk, în orice format și folosind orice proces sau tehnologie cunoscută sau necunoscută la această dată și prin orice mijloc de comunicare, folosind în special Internetul, inclusiv site-uri terțe, intranet, format imprimat sau suporturi tipărite;
b. Dreptul de a cesiona, în schimbul unei plăți sau în mod gratuit, drepturile acordate în baza cesiunii mai sus menționate, oricărei terțe părți la alegerea noastră, pentru operațiunile menționate mai sus.
4.3.2. Aceste drepturi ne sunt acordate pentru orice scopuri comerciale și necomerciale, pe întreaga durată de valabilitate a drepturilor de autor aplicabile, la această dată și în viitor, la nivel mondial.
4.3.3. De exemplu, Comentariile și Recenziile formulate pe Site-urile noastre pot fi reproduse cu pseudonimul dvs. pe site-uri terțe, pentru a promova produsele noastre
5. Răspundere
5.1. Cine este răspunzător pentru accesarea Site-ului?
5.1.1. Nu putem garanta că Site-ul este lipsit de anomalii, erori sau dificultăți tehnice sau că acestea pot fi corectate și nici că Site-ul va funcționa fără întrerupere sau fără defecțiuni sau că este compatibil/ă cu toate tipurile de hardware.
5.1.2. Site-ul operează pe Internet și în rețelele mobile care sunt în afara controlului nostru. Nu suntem răspunzători pentru lipsa de disponibilitate a Site-ului sau pentru orice dificultate sau incapacitate de a descărca sau de a accesa Conținutul și Serviciile.
5.1.3. Serviciul poate fi inaccesibil în perioadele de întreținere, actualizări sau modificări. În toate cazurile, nu putem fi trași la răspundere pentru întreruperea accesului la Serviciu ca urmare a unei operațiuni de întreținere, actualizare sau modificare a întregului sau a unei părți a Serviciului.
5.1.4. Ne rezervăm dreptul de a modifica, înceta, suspenda sau întrerupe în orice moment, din orice motiv și astfel cum vom considera de cuviință, accesul la întregul Site sau la o parte a Site-ului, inclusiv la Conținut și Servicii, fără notificare prealabilă, în conformitate cu dispozițiile legale. Nu putem fi trași la răspundere în niciun caz dacă Site-ul nu este disponibil. Mai mult decât atât, ne rezervăm dreptul de a întrerupe temporar sau definitiv accesul la Site, în special în cazul în care activitatea legată de Site încetează sau în cazul unei proceduri colective de insolvență.
5.1.5. În cazul în care suntem ținuți răspunzători pentru un prejudiciu care nu este stipulat în T&C de utilizare, răspunderea noastră se va limita exclusiv la prejudiciile certe, reale și directe.
T&C de vânzare
6. Politica de vânzare online
6.1. În plus față de prevederile T&C de utilizare de mai sus, vânzărilor online li se aplică prezentele T&C de vânzare, care reprezintă un contract de vânzare la distanță încheiat de către noi, în calitate de vânzător, cu Dumneavoastră, în calitate de cumpărător.
6.2. Adresa noastră poștală la care suntem stabiliți este cea menționată în preambulul prezentelor Termeni și Condiții, iar numărul de telefon, și adresa de poștă electronică ale noastre la care putem fi contactați sunt disponibile în secțiunea „Contact” a site-ului.
7. Încheierea contractului și transferul dreptului de proprietate
7.1. Contractul se încheie atunci când, după ce am primit comanda dumneavoastră, am emis o confirmare a acesteia, pe care v-o transmitem în format electronic, fie la data efectuării comenzii, fie ulterior, după caz. Odată ce ați primit această confirmare, există un contract între noi ce se bucură de forță obligatorie.
7.2. Puteți efectua comenzi pe site, prin adăugarea produselor si/sau serviciilor dorite în coșul de cumpărături, urmând a finaliza comanda efectuând plata prin una dintre modalitățile indicate expres. Odată adăugat în coșul de cumpărături, un produs și/sau un serviciu este disponibil pentru achiziție în măsura în care există stoc disponibil pentru aceasta. Adăugarea unui produs și/sau unui serviciu în coșul de cumpărături, în lipsa finalizării comenzii, nu atrage după sine înregistrarea unei comenzi, implicit nici rezervarea automată a produsului și/sau a serviciului.
7.3. În unele cazuri, un produs poate deveni indisponibil după confirmarea comenzii și plata de către dumneavoastră. În acest caz, vă vom notifica cât mai curând posibil și vă vom rambursa suma plătită în termen de maximum paisprezece (14) zile de la data notificării.
7.4. De asemenea, ne rezervăm dreptul de a anula orice comandă efectuată de către dumneavoastră, în urmă unei notificări prealabile, fără nicio obligație ulterioară a vreunei părți față de cealaltă, cu excepția rambursării eventualei sume plătite de către dumneavoastră, sau fără că vreo parte să poată să pretindă celeilalte daune-interese în următoarele cazuri:
a. neacceptarea de către banca emitentă a cardului dumneavoastră, a tranzacției, în cazul plății online;
b. invalidarea tranzacției de către procesatorul de carduri, în cazul plății online;
c. datele furnizate de către dumneavoastră cu ocazia efectuării comenzii sunt incomplete și/sau incorecte;
d. produsele nu sunt disponibile în stocul furnizorului la data/ora respectivă.
7.5. Proprietatea asupra Bunurilor va fi transferată de la noi către dumneavoastră la livrare, după efectuarea plații din partea dumneavoastră, la locul indicat in Comanda (înțelegând prin livrare – semnarea de primire a documentului de transport furnizat de curier sau semnarea de primire pe factura fiscala in cazul livrărilor efectuate de personalul nostru).
8. Obiectul
8.1. Obiectului Contractului îl reprezintă vânzarea bunurilor și / sau serviciilor pe care le comandați prin intermediului Site-ului, ale căror descriere și preț sunt afișate pe Site în momentul plasării comenzii.
8.2. Dumneavoastră puteți efectua Comenzi pe Site, prin adăugarea Bunurilor si/sau Serviciilor dorite in coșul de cumpărături, urmând a finaliza Comanda efectuând plata prin una dintre modalitățile indicate expres.
8.3. Bunurile și/sau serviciile comandate sunt supuse disponibilității. Dacă la primirea comenzii dumneavoastră, bunurile pe care le-ați comandat nu sunt disponibile în stoc, vă vom informa prin e-mail sau telefonic cât mai curând posibil și vă vom oferi un produs alternativ sau vă vom rambursa orice sumă plătită deja de către dumneavoastră.
8.4. În plus față de preț, este posibil să vi se solicite să plătiți o taxă de livrare pentru bunuri, așa cum se arată în secțiunea de mai jos despre livrare.
8.5. Prețul bunurilor și / sau serviciilor și taxele de livrare includ TVA.
8.6. Vom emite către dumneavoastră o factura care va însoți Bunurile si Serviciile livrate, obligația dumneavoastră fiind aceea de a furniza toate informațiile necesare emiterii facturii conform legislației în vigoare. La cerere, vă putem furniza factura în format electronic (e.g. PDF).
9. Plata
9.1. Plata pentru Bunuri și / sau Servicii și taxele de livrare se poate face prin orice metodă afișată pe Site la momentul plasării comenzii.
9.2. Toate prețurile sunt exprimate în lei. Acestea includ TVA la cota aplicabilă la data comenzii și Timbrul Verde (acesta este specificat pe pagina fiecarui produs și reprezintă costul aferent colectarii, tratarii si eliminarii DEEE). Aceste prețuri nu includ totuși costurile de livrare.
9.3. Ne rezervăm dreptul de a modifica prețurile în orice moment. În orice caz, prețul facturat dumneavoastră va fi prețul în vigoare la momentul confirmării comenzii.
9.4. În cazul în care dețineți un cod voucher de reducere, puteți beneficia de reducere prin introducerea codului în câmpul „Adaugă cupon” și apoi făcând clic pe „Aplică” la finalizarea comenzii. Unele coduri pot să nu fie valabile pentru anumite categorii de produse sau pentru produse care beneficiază deja de reducere.
9.5. Nu se pot utiliza simultan două coduri de voucher pentru o comandă.
10. Livrarea
10.1. Livrarea se va face, în principiu, printr-un serviciu de curierat, la adresa indicată în comanda dumneavoastră, exclusiv pe teritoriul României într-un termen estimat de 3-4 zile lucrătoare.
10.2. Ne rezervăm dreptul de a efectua livrări parțiale sau livrări în rate. Fiecare astfel de livrare va fi considerată a fi un contract separat și orice defect în oricare sau mai multe rate nu vă va da dreptul să respingeți contractul în ansamblu și nici să anulați orice tranșă ulterioară.
10.3. Aveți obligația de a verifica starea coletului și conținutul acestuia la primire.
10.4. În cazul unui incident de livrare, livrarea trebuie să fie refuzată, iar următoarea declarație trebuie să fie scrisă pe bonul de livrare „refuzat din cauza stării precare”, împreună cu data primirii și semnătura dumneavoastră.
11. Garanția
11.1. Toate Bunurile comercializate de către noi beneficiază de condiții de garanție conforme legislației in vigoare si politicilor comerciale ale producătorilor. Bunurile sunt noi, in ambalajele originale si provin din surse autorizate de fiecare producător în parte.
11.2. Certificatele de garanție sunt emise direct de producător. În cazul în care în urma livrării Bunurilor constatați lipsa certificatului de garanție, aveți obligația de a ne notifica acest fapt înăuntrul termenului de retur, caz în care vă vom transmite certificatele de garanție lipsă. În absența notificării lipsei certificatului de garanție, există posibilitatea de a nu mai putea beneficia de garanția comercială, în funcție de politica de garanție a producătorului. În orice caz, lipsa certificatului de garanție nu vă afectează drepturile dumneavoastră la garanție prevăzute de lege.
12. Politica de retur
12.1. În măsura în care sunteți consumator în înțelesul legii, beneficiați de o perioadă de 14 zile pentru a se retrage din Contract, fără a fi nevoit să justificați decizia de retragere și fără a suporta alte costuri decât cele prevăzute de lege. Pentru evitarea oricărui dubiu, persoanele juridice nu beneficiază de dreptul de retragere din Contract.
12.2. Înainte de expirarea perioadei de retragere de 14 zile, ne puteți informa cu privire la decizia dumneavoastră de retragere din contract prin completarea formularului de retur.
12.3. În cazul retragerii din Contract, dumneavoastră aveți obligația de a ne restitui Bunurile în legătură cu care v-ați exercitat acest drept în decurs de cel mult 14 zile de la data la care ne-ați comunicat decizia dumneavoastră de retragere din Contract, iar noi avem obligația de a vă restitui sumele achitate pentru respectivele bunuri, în termen de cel mult 14 zile de la primirea Bunurilor, folosind aceleași modalități de plată ca și cele folosite de dumneavoastră pentru tranzacția inițială, cu excepția cazului în care sunteți de acord cu o altă modalitate de plată. Sumele achitate pentru respectivele bunuri vor fi restituite (i) pentru comenzile achitate cu card bancar, prin restituire in contul din care a fost efectuata plata, iar (ii) pentru comenzile achitate cu ramburs, prin virament bancar în contul indicatde către dumneavoastră.
12.4. Fără a aduce atingere celor de mai sus, nu suntem obligați să rambursăm costurile legate de returnarea bunurilor.
12.5. În plus, în măsura în care în urma manipulării Bunurilor de către dumneavoastră, diferit de ceea ce este necesar pentru determinarea naturii, caracteristicilor și funcționării produselor, rezultă o diminuare a valorii Bunurilor returnate (spre exemplu în urma utilizării acestora), această diminuare a valorii va fi reținută de către noi din sumele pecare urmează să le returnăm. În acest sens, Bunurile trebuie să fie returnate curate, fără urme de uzură, împreună cu toate componentele, de preferat în ambalajul original.
12.6. Sunt exceptate de la dreptul de retragere din Contract următoarele:
a. contractele de prestări de servicii, după prestarea completă a serviciilor, dacă executarea a început cu acordul prealabil expres al consumatorului și după ce acesta a confirmat că a luat cunoștință de faptul că își va pierde dreptul la retragere după executarea completă a contractului de către profesionist;
b. furnizarea de produse sau servicii al căror preț depinde de fluctuațiile de pe piața financiară pe care profesionistul nu le poate controla și care pot avea loc pe parcursul perioadei de retragere;
c. furnizarea de produse confecționate după specificațiile prezentate de consumator sau personalizate în mod clar;
d. furnizarea de produse care sunt susceptibile a se deteriora sau a expira rapid;
e. furnizarea de produse sigilate care nu pot fi returnate din motive de protecție a sănătății sau din motive de igienă și care au fost desigilate de consumator;
f. furnizarea de produse care sunt, după livrare, potrivit naturii acestora, inseparabil amestecate cu alte elemente;
g. furnizarea de băuturi alcoolice al căror preț a fost convenit în momentul încheierii contractului de vânzare, a căror livrare nu poate fi efectuată înainte de 30 de zile și a căror valoare reală depinde de fluctuațiile de pe piață pe care profesionistul nu le poate controla;
h. contractele în cazul cărora consumatorul a solicitat în mod special profesionistului să se deplaseze la domiciliul său pentru a efectua lucrări urgente de reparație sau de întreținere. Dacă, cu ocazia unei astfel de vizite, profesionistul prestează alte servicii în afara celor solicitate în mod expres de consumator sau furnizează alte produse decât piesele de schimb indispensabile pentru executarea lucrărilor de întreținere sau de reparație, dreptul de retragere se aplică respectivelor servicii sau produse suplimentare;
i. furnizarea de înregistrări audio sau video sigilate sau de programe informatice sigilate care au fost desigilate după livrare;
j. furnizarea de ziare, periodice și reviste, cu excepția contractelor de abonament pentru furnizarea de astfel de publicații;
k. contractele încheiate în cadrul unei licitații;
l. prestarea de servicii de cazare, pentru alt scop decât cel rezidențial, transport de mărfuri, închiriere de mașini, catering sau serviciile privind activitățile de agrement, în cazul în care contractul prevede o dată sau o perioadă de executare specifică;
m. furnizarea de conținut digital care nu este livrat pe un suport material, dacă prestarea a început cu acordul prealabil expres al consumatorului și după ce acesta a confirmat că a luat cunoștință de faptul că își va pierde dreptul la retragere.
13. Datele cu caracter personal
13.1. Prelucrăm date cu caracter personal pentru a procesa comanda dumneavoastră.
13.2. Vă rugăm să consultați Politica noastră de confidențialitate pentru mai multe detalii.
14. Forța majoră
14.1. Niciuna din parți nu va fi răspunzătoare pentru neexecutarea obligațiilor sale contractuale, daca o astfel de neexecutare la termen sau de neexecutare, totală sau parțială, este datorata cauzată de un caz fortuit sau de un eveniment de forța majora
14.2. Daca in termen de 30 de zile de la data producerii lui, respectivul eveniment de forță majoră sau caz fortuit nu încetează, fiecare parte va avea dreptul să notifice celeilalte parți încetarea de plin drept a contractului fără ca vreuna dintre ele sa poată pretinde celeilalte alte daune-interese.
15. Cesionarea contractului și subcontractarea
15.1. Ne rezervăm dreptul de a cesiona si/sau subcontracta către o terță persoană Serviciile ce țin de onorarea Comenzii, cu informarea dumneavoastră, nefiind, însă, necesar acordul dumneavoastră.
16. Nulitatea parțială
16.1. Aceste T&C reprezintă întregul acord dintre părți. Nerespectarea de către o parte a drepturilor acordate nu duce la renunțarea la acest drept.
16.2. În cazul în care orice prevedere a acestor T&C va fi considerată invalidă, ilegală sau inopozabilă printr-o modificare a legislației, regulamentelor sau printr-o hotărâre judecătorească, acea dispoziție va fi aplicată în măsura maximă permisă de legea aplicabilă și de valabilitate, legalitatea și aplicabilitatea dispozițiilor rămase nu vor fi afectate sau afectate în niciun fel.
17. Legea aplicabilă și jurisdicția
17.1. Prezentul Contract este supus legii române. Eventualele litigii apărute între noi și dumneavoastră se vor rezolva pe cale amiabila sau, in cazul in care aceasta nu va fi posibilă, litigiile vor fi soluționate de instanțele judecătorești romane competente din Municipiul București sau de instanțele române competente potrivit legii în acele situații în care alegerea competenței este inoperantă.